Vin ploile si zapada la munte

0
17

Ploi si zapada

Dupa o vreme frumoasa ca si de vara zilele trecute, au inceput ploile si zapada la munte, deci ne pregatim de vreme putin mai racoroasa pe timp de seara, ziua inca ii frumos vreme destul de calduta pentru data calendaristica, cica ar veni ceva frig dupa data de 18 a acestei luni ramane de vazut.

Miercuri, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, vestul şi sudul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi se vor semnala descărcări electrice. La munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul se va intensifica treptat îndeosebi în vestul, sudul teritoriului şi în zona montană şi va atinge la rafală 45…50 km/h, iar pe arii restrânse 60…70 km/h. Temperatura aerului va marca o scădere în regiunile intracarpatice, astfel că la nivelul întregii ţări valorile maxime se vor încadra între 13 grade in regiunile vestice şi 23 de grade în sud-est.

În Capitală, cerul va avea înnorări mai accentuate seara şi noaptea, când va ploua moderat cantitativ. Vântul va deveni în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Joi, valorile termice vor scădea şi în regiunile extracarpatice, astfel că temperaturile maxime, uşor mai scăzute decât ar fi normal în această perioadă, se vor situa la nivelul întregii ţări, între 12 grade în nordul Moldovei şi 19 grade în nord-vest. În sudul şi sud-estul ţării, cerul va fi mai mult noros şi mai ales în cursul zilei va ploua pe arii extinse şi izolat se vor cumula cantităţi de apă mai însemnate. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii mai restrânse. Vântul va avea intensificări local în est, sud-est, precum şi în sud-vestul teritoriului. La munte vântul va sufla tare, iar precipitaţiile vor mai fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât maxima va fi de 16…17 grade, fiind uşor mai scăzută decât ar fi normal în această perioadă. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va mai ploua, mai ales în cursul zilei, când şi vântul va avea intensificări.

Vineri, temperatura aerului va marca o creştere uşoară în cea mai mare parte a ţării, apropiindu-se de normalul perioadei. În regiunile nordice, estice, sud-estice, centrale, precum şi la munte temporar cerul va avea înnorări şi mai ales ziua, pe arii restrânse, va ploua slab. La munte vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va avea intensificări locale în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona montană unde va fi tare. Temperaturile maxime se vor situa între 13 grade în nord-vestul şi centrul ţării şi 20 de grade în sudul teritoriului. Spre sfârşitul intervalului, în regiunile intracarpatice, pe spaţii restrânse se va semnala ceaţă.

În Capitală, temperatura aerului va marca o creştere, astfel că vremea va deveni normală din punct de vedere termic pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Dobrogea şi la munte. Temperatura aerului, mai scăzută decât în intervalul anterior în centrul şi în estul ţării, va avea valori maxime cuprinse între 11 grade în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 21 de grade în extremitatea de sud-vest. Izolat, dimineaţa şi noaptea, în zonele joase se va semnala ceaţă. Duminică, vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta în majoritatea regiunilor. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la sfârşitul intervalului în jumătatea de nord a ţării. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse, se va semnala ceaţă în zonele joase de relief, sursa ROMANIATV.net

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.